Unde timpul se dilată
Odăile
De Mona Petre
”Astăzi, Odăile sunt acest loc știut doar de localnici, iar mai toate casele de pe deal sunt de mult părăsite, la fel fânețile și livezile, căci puțini mai văd rostul muncii grele de-a ține casa de sus, veche și bătrânească, din paiantă umplută cu chirpici și cu acoperiș de șindrilă. Puțină lume mai vine să cosească fânul și să formeze clăile, să îngrijească pomii și să culeagă prunele prunilor bătrîni, dar unii, numărați pe degete, o mai fac încă și ei sunt adevărații gospodari ai acestor locuri, care ar merita, mai mult ca orice ales local, pensii speciale din partea statului.
Pe măsură ce urci, sângele începe să-ți alerge prin vene, porii se deschid, transpiri și te înroșești, bei apa din rucsac și îți dai duhul, dar apoi privești în jur și tot ce vezi merită întreit fiecare pas. Urci pe lângă alți fagi bătrîni, aluni plini de alunele deja vizibile în coaja lor încă verde, pe lângă pajiști cu margarete, romanițe, garofițe de pădure, cicoare, clopoței, tufe înalte de urzică, câmpuri de sânziene galbene și albe, cicoare și iarba șarpelui, sunătoare, cimbrișor și coada șoricelului și altele pe care încă nu știu să le numesc, până ajungi, după 30-40 de minute de urcare cu un grad mediu de dificultate, la casa din deal a familiei Onică.
Casa veche e, parcă, luată din muzeul satului, cu grămezi de lemne frumos aranjate la bază, curtea mare cu iarbă care urcă în sus pe deal, grajdul cailor în marginea îngrăditurii, grădina cu cartofi, masa lungă de la umbră și hamacele prinse în copaci. Mai jos e casa de oaspeți, pe care Mircea și Gigi, gazdele mele, au construit-o pentru turiștii lor de weekend, din lemn, înaltă, cu acoperiș de șindrilă, o cameră mare, cu scară și o supantă la interior, care formează un dormitor comun, cu saltele și așternuturi curate. Ei au numit-o ”La Mii De Stele” și-i un nume foarte inspirat.
La Mii De Stele nu-i un loc pentru cei care preferă doar 3 sau 4. Nu-i pentru turistul care vrea TV, aer condiționat sau baie în cameră. Nu-i pentru cei care doresc all inclusive, cameriste, pun-te-masă și scoal-te-masă. Locul este rustic în adevăratul sens al cuvântului, cu budă în curte, cu duș afară, chiuvetă de spălat pe mâini improvizată cu cazan de tablă, mâncare gătită la focul cu lemne sau cuptorul de chirpici din curte, apă cărată de la izvor… Dar, ce găsești la Mii De Stele greu mai găsești prin alte părți: dușul cu fragi, veceul cu cai care te însoțesc până unde le trântești ușa-n nas, cina sub stele, mâncarea la ceaun cu gust de munte și de fum și febra din mușchi după o zi de călărit, urcat sau plimbat prin fânețe, care ar adormi ca-n sânul mamei cel mai cronic insomniac.
Aici vii cu bocanci, cu pantaloni de tăvăleală, cu fâș impermeabil, bun de ploaie și de frig, căci aici seara nu-i ca jos în vale. Vii cu propriul sac de dormit. Și vii pregătit să pui mâna la treabă, la spart lemne, la tăiat legume, la amestecat în ceaun sau la spălat vase. Și faci toate astea chiar dacă ți-ai plătit tariful ca vizitator, căci asta-i parte integrantă din experința locului cu tot ce-ți oferă el, relaxare și efort.”
Îi mulțumim Monei pentru articol și pentru fotografii, care pot fi văzute în întregime pe pagina Ierburi Uitate.